31 de arme, nouă letale și 22 neletale, indisponibilizate de polițiștii botoșăneni

31 de arme dintre care 9 letale și 22 neletale au fost indisponibilizate, anul trecut, de polițiștii botoșăneni.  Oamenii legii au efectuat 298 de controale pe linie de arme-muniții, explozivi și substanțe periculoase și 22 percheziții domiciliare.

În cadrul acţiunilor şi controalelor au fost constatate 102 infracţiuni şi aplicate 41 de contravenţii, în cuantum de 38.000 de lei. De asemenea, în cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost indisponibilizate, în vederea cercetărilor, 31 de arme dintre care 9 letale și 22 neletale, 2034 de elemente de muniții, un autoturism, 282 de kilograme de carne de vânat, 656 de kilograme de articole pirotehnice, 8.500 de kg de îngrășământ și 35.000 de kilograme de deșeuri nepericuloase.

Totodată, au fost suspendate 2 permise de armă, iar în cazul a 96 de persoane s-a dispus anularea dreptul de deţinere, port şi folosire arme.

În anul 2022, au fost desfăşurate activităţi în cadrul a 6 planuri de acţiune, fiind executate 59 de acţiuni și 298 de controale la persoane fizice și juridice și 31 de activități de cooperare cu alte instituții/organisme cu atribuții în domeniul fondului cinegetic sau entități publice de aplicare a legii, au efectuat 298 de controale pe linie de arme-muniții, explozivi și substanțe periculoase și 22 percheziții domiciliare. În activităţile menţionate au fost atrase în sistem integrat, forţe din cadrul A.J.V.P.S., I.T.M., D.S.P.,  autorităţilor silvice sau ale Gărzii de Mediu”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *