Statistici sumbre în 2022, în județul Botoșani: 398 de accidente rutiere cu 20 de morți și peste 3.400 de permise reținute

Nu mai puțin de 20 de botoșăneni și-au pierdut viața, în anul 2022, în urma unor accidente rutiere. Potrivit unei situații prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, în perioada analizată, pe raza judeţului Botoşani s-au produs 398 (cu 21 mai puține decât în 2021) de accidente rutiere soldate cu victime omenești, respectiv 20 de persoane decedate, 64 de persoane rănite grav şi 390 de persoane rănite uşor.

Principalele trei cauze de producere ale accidentelor de circulaţie cu victime au fost: abaterile comise de pietoni : 16 accidente, abaterile comise de bicicliști: 14 accidente, conducerea sub influența alcoolului: 11 accidente.

De asemenea au fost reținute 3.406 permise de conducere (cu 879 mai mult ca în 2021), din care 2.893 în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, 211 permise de conducere au fost anulate, iar 116 permise au fost retrase din motive medicale. De asemenea s-a procedat la retragerea temporara a unui număr de 1038 (cu126 mai multe decât în 2021) de certificate de înmatriculare.

”În vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze frecvent generatoare de accidente ruitere, cât și pentru îmbunătăţirea stării de ordine și disciplină în trafic, la nivelul întregului județ, polițiștii rutieri au executat 254 de acţiuni, dintre care 203 cu efective proprii şi 51 în colaborare cu alte instituţii ori reprezentanţi ai societăţii civile. Acţiunile organizate au vizat, în special, viteza nelegală, consumul de alcool, indisciplina pietonală, nefolosirea centurii de siguranţă și legalitatea transportului de mărfuri și persoane. În cadrul acțiunilor organizate au fost descoperite (sesizate) şi instrumentate 828 de infracțiuni, dintre care 489 la regimul circulației și 339 de altă natură, şi au fost constatate şi sancţionate 23.038 de abateri contraventionale la regimul circulaţiei”, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *