Fost membru CNA, atac la adresa botoșăneanului Rareș Prisacariu după „Românii au talent”

Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune, potrivit Adevarul. Radu Herjeu s-a arătat indignat de prestația copilului, argumentând că băiatul de șapte ani nici măcar nu a înțeles mesajul poeziei pe care a recitat-o.

„Rușine celor care au folosit un copil de şapte ani (care răspunde la întrebarea „De ce te cheamă x?” cu „Așa m-au botezat părinții!”) pentru a transmite un mesaj cu care nu doar că nu are nimic în comun, dar 99% îi este inaccesibil (ca limbaj, subiect, conjunctură, implicații). Și care, mai mult ca sigur, habar n-au ce înseamnă „silnicii”. Dar el, sunt convins, știe! Mult mai cringe decât alți copii care, pe aceeași scenă, la vârste apropiate, cântau cu patos despre pierderea iubirii vieții lor sau despre trădarea în dragoste”, a scris Radu Herjeu, pe pagina lui de Facebook.

Mama lui Rareș Prisacariu i-a dat o replică lui Radu Herjeu, explicând că fiul ei a avut mereu o pasiune pentru citit.

A învățat literă cu literă, după silabe. (…) Rareș este un copil care se joacă, care are prieteni, care își trăiește copilăria exact așa cum trăiește oricare alt copil numai că dorința de cunoaștere la el este mai mare decât putem noi să credem uneori, ca adulți. Nimeni nu l-a forțat și nimeni nu i-a dat mesaje pe care el să le transmită mai departe ca fiind mesaje extremiste, naționaliste sau populisme de tot felul. Noi nu am simțit nevoia să intrăm în niciun fel de polemică. Noi știm foarte bine care este realitatea”, a spus Gina Prisacariu.

Rareș Prisacariu este din Botoșani și are o capacitate excepțională de memorare, recită din Eminescu, dar și proză sau monologuri și dă adevărate lecții de patriotism. Este pasionat de lectură, a citit până acum peste 200 de cărți, dar, în aceeași măsură, îi place actoria pe care o studiază la Școala Populară de Artă din Botoșani. De altfel, când va fi mare, vrea să fie „actor popular, național și internațional“, după cum le-a mărturisit lui Smiley și Pavel Bartoș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *