VIDEO Se întâmplă la Botoșani! Un șofer și-a distrus mașina după ce a intrat cu ea într-o gură de canal. Botoșăneanul se îndreaptă împotriva Primăriei

Un șofer din Botoșani și-a distrus mașina după ce a intrat cu ea într-o gură de canal. Adrian Sârbu, în vârstă de 28 ani, lucrează ca șofer la Bolt, iar în prima zi a acestui an a intrat cu mașina într-o gură de canalizare de pe strada Sucevei din municipiul Botoșani.

„Am lăsat un client în zona Industrială, mă deplasam către un alt client, am făcut dreapta pe strada Sucevei. Un canal ieșit în afară, nu l-am văzut, nu era semnalizat, nimic, mi-a intrat pe sub mașină, m-a proiectat în față, mi-au sărit airbagurile și am rămas blocat”, ne-a povestit botoșăneanul.

Reparațiile mașinii costă în jur de 10.000 euro

Ulterior, acesta a sunat la 112, dar a fost direcționat să sune la Poliția Locală.

„Din spate, veneau alte mașini, groapa fiind descoperită, era să intre în canal. Am adus eu un triunghi, l-am pus acolo, am sunat la Locală. Prima mașină de poliție a pus un semn, a doua mașină de Locală când a venit m-a luat la mișto, a zis că n-ai văzut semnul? Le-am explicat că nu era niciun semn, le-am arătat poza”, ne-a mai spus tânărul.

A încercat să își pornească mașina, un Seat Ibiza din 2014, dar fără succes așa că a împins-o până într-o parcare, unde a lăsat-o câteva zile, apoi, cu ajutorul unei platforme, a dus-o la service. Aici a aflat că reparațiile autoturismului costă în jur de 10.000 de euro.

„Mașina e daună totală, nu mai am ce să fac cu ea. Și acum văd că nici până în prezent nu s-a rezolvat cu nimic. Cineva trebuie să plătească pentru toate pagubele astea”, ne-a mărturisit șoferul.

În plus, rămas fără mașină, acesta nu mai poate lucra. Tatăl unui copil, Adrian aducea singurul venit din familie.

O să fie o perioadă foarte grea pentru mine, trebuie să mă împrumut de bani, îmi cumpăr înapoi o mașină, să încep să câștig ceva. Am un copil mic acasă, un an și jumătate, soția nu lucrează. Noi am venit din Anglia de un an și acesta era venitul nostru”, a spus botoșăneanul.

El consideră că este o lipsă de responsabilitate a autorităților locale întrucât după atâtea zile de la incident, acea gură de canalizare încă nu a fost acoperită.

„Atâta timp cât am sunat de vreo 4-5 ori eu și colegii la fel au spus despre acest canal. E normal că e o lipsă de respect în primul rând și … nu știu… nu fac absolut nimic”, a spus, revoltat, tânărul.

Acesta este hotărât să ceară despăgubiri din partea Primăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *