Fiica botoșăneanului mort în Alpi: „Probabil își făcea un plan cum va continua cu glezna ruptă. A ațipit și a adormit la cele veșnice”

Un botoșănean stabilit în Italia de peste 20 de ani, cunoscut antrenor de ciclism, a murit în Alpi a doua zi după ce a scăpat cu viață dintr-o avalanșă. A urcat din nou pe munte pentru a-și recupera animalele de companie: doi câini husky. Însă, de această dată, și-a găsit sfârșitul.

Mihail Mugurel Buga avea 60 de ani și era într-o formă fizică foarte bună, spun apropiații săi. Bărbatul practica ciclismul, schiul, și urca pe munte foarte des. În toate plimbările sale era mereu însoțit de cei doi câini husky pe care îi creștea – Timun și Gary. Ultima dată, românul a plecat spre munți sâmbătă, în Alpi, la granița dintre Italia și Elveția, unde urma să schieze pe vârful Pizzo di Emet. Era fericit, povestește fiica sa, căreia i-a și trimis câteva poze spectaculoase.

Luana Buga, fiică„Tata mergea frecvent pe munte, aproape săptămânal. Urca la peste 3 mii de metri însoțit de cei doi câini husky. Sâmbăta l-a prins o avalanșă, a alertat serviciul salvamont, a reușit să coboare într-un sat din Elveția și a anunțat ca s-a salvat”.

Sportivul a încercat să refacă traseul ca să își recupereze cei doi câini. Cel mai probabil, patrupedele nu au vrut să plece de pe munte fără stăpânul lor. Decizia, din păcate, i-a fost fatală.

Luana Buga, fiică: A doua zi a urcat din nou, să recupereze câinii. S-a lovit la gleznă, fie într-o noua miniavalanșa, fie altfel. S-a așezat în zăpadă, tot echipamentul a fost găsit în ordine în jurul lui, probabil își făcea un plan cum va continua cu glezna ruptă. A ațipit și a adormit la cele veșnice”.

Vasile Ciofu, reprezentant Masters of Romania: „Suntem în stare de șoc, era un om foarte pasionat, un om care ar fi sărit întotdeauna să te ajute, un om care a vrut sa pună umărul și a pus la dezvoltarea ciclismului în România și a vrut să împărtășească din cunoștințele dobândite în anii petrecuți în Italia”.

Mihail Mugurel Buga avea trei copii. În România, a fost profesor de matematică, în Suceava, și a continuat să predea apoi în orașul italian Lecco. Era membru activ în asociația Masters of Romania – dedicată ciclismului – și a participat la două dintre cele trei competiții organizate de aceasta.

One thought on “Fiica botoșăneanului mort în Alpi: „Probabil își făcea un plan cum va continua cu glezna ruptă. A ațipit și a adormit la cele veșnice”

  1. Citez din articol: „Un botoșănean stabilit în Italia ….”. Cine dracu v-o spus că e botoșănean?? E sucevean – am fost colegi de liceu în Suceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *