Doi botoșăneni, lăsați fără vinul pregătit pentru nunta fetei. Hoții au golit butoaiele

Cei doi soți, din comuna Santa Mare, care au fost prădați de hoți de tot vinul pe care îl aveau, țineau butoaiele pentru nunta fiicei lor. Potrivit unei localnice, aceștia aveau, după sărbători, o cantitate mare de vin, pe care o păstrau ca să aibă pentru nunta fetei, dar în sat s-a dus vorba de asta, iar hoții au dat iama în butoaiele cu băutură.

Cei doi făptași au fost identificați și sunt cercetați de polițiști pentru furt. Reamintim că proprietarii locuinței au gospodăria împrejmuită cu camere de luat vederi. Au ales această măsură pentru a-și proteja casa. Hoții au spart un geam, o ușă, au ajuns în locul în care era ținut vinul și l-au luat pe tot. Proprietarul a verificat camerele de supraveghere și a văzut cum două persoane, care au pătruns în gospodărie au dat iama în băutură. Nu au furat altceva decât vinul pus la păstrare, dar paguba este destul de însemnată.

Imaginile au ajuns în atenția polițiștilor din Ștefănești, care au început cercetările.

FOTO El este botoşăneanul mort în accidentul cu un BMW de la Cândeşti. Daniel avea doar 20 de ani

One thought on “Doi botoșăneni, lăsați fără vinul pregătit pentru nunta fetei. Hoții au golit butoaiele

  1. postează poză celor doi hoți! Fără milă,să le fie lor rușine că le vede toată lumea și să recunoască!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *