Cum s-a întâmplat atacul informatic şi ce spun reprezentanţii spitalului din Botoşani, după ce hackerii le-au spart serverele

Spitalul de Recuperare Sfantul Gheorghe BotosaniReprezentanții Spitalului de Recuperare Botoșani susțin că activitatea nu a fost afectată după atacul informatic. Din primele informaţii, hackerii ar fi reuşit să acceseze un port de intrare, folosit pentru conectarea de la distanţă pentru mentenanţa sistemelor informatice. Aceștia ar fi reuşit să cripteze datele de pe server, iar pentru a avea din nou acces ar fi cerut aproximativ 50.000 de euro, potrivit Observator.

Reprezentanţii spitalului cred că este o chestiune de timp până vor recupera datele şi asta pentru că aveau backup pentru o parte, iar pentru altele au solicitat sprijinul unor instituţii unde erau deja transmise. Casa de Asigurări de Sănătate din Botoşani nu poate efecta plata lunară pentru serviciile prestate de spital în lipsa unei raportări. Este vorba despre o sumă de 1.100.000 de lei.

Conducerea spitalului spune că activitatea nu a fost afectată. În această perioadă sunt efectuate activităţi de igenizare iar de luni, urmează să-şi reia activitatea complet. O anchetă este acum în desfăşurare la DIICOT şi Direcţia Naţională de Securitate Cibernetică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *