FOTO Accident mortal la Botoșani! Un tânăr a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de luni spre marți, în județul Botoșani. Un tânăr de 20 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs în localitatea Cândesti, pe 2 ianuarie 2023, ora 23:40.

Un tânăr, de 23 de ani, din comuna Cândești, în timp ce se deplasa pe drumul comunal DC 75, în localitatea Cândesti, a pierdut controlul asupra direcției de mers,împrejurare în care întra în impact cu un pod și cu gardul unei locuințe.
În urma impactului au rezultat patru victime, dintre care una a decedat.

Conducătorul auto nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii continuă cercetarile sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere fără permis de conducere.

ISU Suceava a intervenit

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret au intervenit ieri, aproape de miezul nopții (23:55), la un accident rutier produs pe raza localității Vițcani, comuna Cândești, județul Botoșani, a transmis ISU Suceava.

Potrivit pompierilor suceveni, în urma coliziunii dintre un autoturism și o mașină parcată, au rezultat cinci victime, toate bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani. Autoturismul a fost găsit în afara părții carosabile, răsturnat pe cupolă. Una dintre victime a fost rănită grav, fiind în stare de inconștiență.

Alături de pompierii militari sireteni, au intervenit un echipaj de la SAJ Siret, o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi și alte două echipaje ale SAJ Botoșani.

Manevre de resuscitare fără rezultat

Salvatorii au început manevre de resuscitare pentru victima inconștientă, concomitent fiind acordat primul ajutor medical pentru celelalte victime.

Din nefericire, pentru victima resuscitată (un tânăr de 20 de ani) nu s-a mai putut face nimic, și în ciuda manevrelor de resuscitare a fost declat decesul.

Alte trei victime au fost preluate de ambulanțe, iar după stabilizare au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani.

A cincea persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital.

Acesta este cel mai grav accident rutier produs la Botoşani de la începutul acestui an.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *