„Cadou” de sărbători! Un botoșănean a primit opt ani de închisoare pentru tentativă de omor

foto: Realitatea Dorohoiana

Un botoșănean a primit opt ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce în vara anului 2020 a înjunghiat două persoane în urma unui scandal în centrul municipiului Dorohoi. Este vorba de Dumitru Sergiu Bili, care a primit, vineri, „cadoul” de sărbători de la Tribunalul Botoșani. Sentința magistraților din Botoșani nu este definitivă. 

Botoșăneanul, acum în vârstă de 51 de ani, a fost acuzat că, în urma încăierărilor din 20 și 27 iulie 2020, ar fi înjunghiat cu cuțitul alți doi bărbați, care s-au constituit parte civilă în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Botoșani.

În urma scandalurilor, polițiștii din Botoșani au efectuat, la începutul lunii august 2020, 13 percheziții în mai multe case din cartierul Drochia, dispunând reținerea a 14 persoane. În urma prezentării în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, dar și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, doi dintre scandalagii, Bili Sergiu Dumitru și Andrei Iliuță, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar trei au primit control judiciar.

Solutia pe scurt:

În baza disp. art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 – 189 alin. 1 lit. f Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal, art. 79 alin. 3 Cod penal, condamnă pe inculpatul Dumitru Sergiu Bili, la pedeapsa de 8 ( opt ) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat. În baza disp. art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ( trei ) ani.

În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal. În baza disp. art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsă durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 29.07.2020 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menține faţă de inculpat măsura arestului la domiciliu până la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, dar nu mai mult de 60 de zile.

Constată că persoanele vătămate Argeşanu Viorel şi Iliuţă Nicolae nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. În baza art. 19, 397 Cod procedură penală raportat la disp. art. 1357 Cod civil, art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoșani şi obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 2343,21 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de asistenţa medicală acordată persoanei vătămate Iliuţă Nicolae şi la plata dobânzii legale calculată de la data de 26 iulie 2020 şi până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 19, 397 Cod procedură penală raportat la disp. art. 1357 Cod civil, art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Dorohoi şi obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 105 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de asistenţa medicală acordată persoanei vătămate Iliuţă Nicolae. Constată achitate pretenţiile civile formulate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpatul Dumitru Sergiu Bili, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Executorie în ce priveşte dispoziţia de menţinere a măsurii arestului la domiciliu, conform art. 399 alin. 4 Cod procedură penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția inculpatului, a persoanelor vătămate, a părţilor civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi 30.12.2022. Document: Hotarâre  237/2022  30.12.2022 https://www.botosaninews.ro/444661/social/justitie/doua-arestari-in-dosarul-scandalurilor-de-la-dorohoi-alte-trei-persoane-plasate-sun-control-judiciar-in-acest-dosar-au-fost-facute-si-13-perchezitii/  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *