Inspectoratul de Poliție Botoșani: Tu știi pe unde colindă copilul tău?

foto arhiva

Inspectoratul de Politie al Județului Botoșani derulează în luna decembrie 2022 Campania de informare pentru prevenirea infracțiunilor specifice sărbătorilor de iarnă „ Sărbători în siguranță”.

Prin intermediul acestei campanii, cetățenii sunt sfătuiți cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru a nu deveni victime ale infractorilor și pentru a preveni evenimentele negative, transmite printr-un comunicat IPJ Botoșani.

În activitățile derulate în această perioadă, polițiștii au pus accentul pe informare și pe prevenire, aceștia venind în mijlocul cetățenilor cu sfaturi specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, astfel încât să conștientizeze și să acorde atenție situațiilor care pot genera riscuri specifice.
Copilul tău este în siguranță la colindat?

Perioada sărbătorilor de iarnă aduce pentru cei mici o mulțime de bucurii, iar plecatul la colindat este unul dintre cele mai așteptate momente. În acest context, polițiștii prezintă câteva recomandări, pentru a crește siguranța copiilor.
Întrucât cei mici merg în principal neînsoțiți la colindat, crește riscul ca aceștia să fie acostați fie de alți minori, fie de adulți, pentru a le cere banii adunați din această activitate tradițională, crescând astfel riscul ca minorii să fie victime ale unor agresiuni.
Pentru a evita victimizarea copilului dumneavoastră atunci când se află la colindat, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vă recomandă:
• Însoțiți copilul mai ales dacă pleacă pe timp de seară sau noapte la colindat!
• Stabiliți exact locațiile și traseul pe care urmează să-l parcurgă atunci când merge la colindat!
• Stabiliți și verificați cu ce copii se va deplasa să colinde!
• Impuneți-le copiilor să plece la colindat doar pe timp de zi și recomandați-le să evite zonele izolate!
• Este bine să le reamintiți să nu se lase niciodată invitați de necunoscuți într-un loc, la o petrecere sau la o plimbare cu mașina.

Totodată, amintiți-le copiilor ca în cazul în care li se întâmplă ceva rău, lor sau prietenilor lor, să informeze imediat părinții sau Poliția!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *