Tatăl Alexiei, mesaj uimitor către șoferul care a produs teribilul accident. „Mă rog pentru el”

Tatăl Alexiei a transmis, luni, un mesaj uimitor către șoferul care a produs teribilul accident în care fata sa și-a pierdut ambele brațe, iar mai multe perosane au fost rănite. Botoșăneanul a dat dovadă de o putere de iertare incredibilă și a spus că a fost o nenorocire pe care sigur bărbatul nu a făcut-o premeditat și îi dorește liniște sufletească.

„Nu vreau să îl acuz cu nimic, indiferent de ce s-a întâmplat. Ar trebui să fim cu toții conștienți că s-a întâmplat. Nu a fost ceva premeditat. Eu nu-l acuz cu nimic. Mă rog pentru el, să treacă și el peste momentele astea pentru că presupun că și el este într-un moment de groază pentru că nu cred că este plăcut pentru nimeni să fie într-o asemenea situație”, a declarat tatăl Alexiei.

Bărbatul a mai precizat că le mulțumește tutor celor care s-au rugat pentru fiica lui, dar și tuturor celor care au intervenit la accident, cadrelor medicale, pompierilor etc. Potrivit acestuia, cu toții sunt niște eroi.

Din fericire, veștile despre starea de sănătate a copilei sunt bune. Medicul care a operat-o a declarat că fata a reușit să își miște degetele și luptă să se facă bine.

VIDEO Mărturie cutremurătoare din accidentul groaznic de la Pașcani. „Se auzeau copiii cum strigau la el să meargă mai încet. Speranțele noastre s-au transformat într-un iad”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *