Șofer din Botoșani condamnat după un accident mortal. O fetiță a murit după ce a stat doi ani într-o stare vegetativă

Un șofer de 35 de ani, din comuna botoșăneană Tudora, dar și un căruțaș din județul Suceava, au fost condamnați după un accident șocant produs în octombrie 2018. O fetiță de 11 ani a murit după ce doi ani de zile de la accident a stat în comă profundă, apoi a intrat în stare vegetativă. Fata a murit în urmă cu șase luni. Atât botoșăneanul, cât și căruțașul au fost condamnați pentru ucidere din culpă.

Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au dat sentința finală. Cei doi au fost găsiți vinovați cu grad egal de culpă (50%) în cazul decesului fetiței. Au fost condamnați pentru ucidere din culpă la pedepse de un an și șase luni, respectiv un an și patru luni închisoare, ambele pedepse fiind cu suspendare și cu termene de încercare. De asemenea, trebuie să le plătească părinților daune de câte 70.000 de euro.

Cum s-a produs accidentul

Accidentul  a avut loc  pe 14 octombrie 2018, la Fântânele, în județul Suceava. Botoșăneanul, pe atunci de 31 de ani, Vasile Florea, din comuna Tudora, circula cu o autoutilitară VW Transporter, iar la un moment dat a intrat pe contrasens, în roata din stânga față a unei căruțe conduse de Andrei Marian Călin, în vârstă de 19 ani, din Fântânele. În căruță se afla o femeie de 36 de ani și cele două fete ale acesteia, una de 11 ani și cealaltă de 14 ani.

Dacă fata de 14 ani a suferit leziuni care au putut fi vindecate, copila de 11 ani a fost rănită grav, având un traumatism cranian sever. A stat în comă, apoi a intrat în stare vegetativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *