Vor pedeapsă mai mare! Procurorii contestă sentința dată în dosarul accidentului cu doi morți de la Orășeni

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani contestă sentința dată în dosarul accidentului cu doi morți de la Orășeni Deal. Aceștia au făcut, vineri, apel la sentința Judecătoriei Botoșani prin care autorul accidentului, Flavian Zacrețchi, ar fi primit din partea magistraților o pedeapsă de doar trei ani de închisoare cu suspendare. Instanța care va judeca apelul este Curtea de Apel Suceava.

Flavian Zacrețchi circula, în iunie 2015, cu un Audi A6 pe drumul județean care face legătura dintre localitățile Orășeni Deal și Cristești, iar când a ajuns la intersecția cu drumul județean Botoșani- Vorona nu a acordat prioritate unui autoturism Dacia Logan care circula regulamentar intrând violent în acesta. În urma accidentului, doi soți, de 27 şi 24 de ani, din Vorona, au murit.

accident oraseni deal audi si logan3Ştefan şi Mirela Huţanu, din comuna Vorona, au mers în ziua respectivă la cumpărături în Botoşani urmând să participe a doua zi la starea civilă a fratelui lui Ştefan. Din păcate, tinerii nu au mai ajuns acasă, murind în accidentul din intersecția de la Orășeni Deal.

Cei doi tineri aveau acasă doi copii, unul de doi, iar celălalt de trei ani.

Ştefan Huțanu a murit la câteva minute după impact, cadrele medicale găsindu-l în stop cardio respirator. Mirela a supravieţuit mai mult, însă doar până la spital, decesul fiind declarat la 30 de minute după ce a ajuns în Unitatea de Primiri Urgenţe.

Drama unei familii din Botoșani. Părinții sub pământ, copiii crescuți de bunici, iar autorul accidentului e liber

 

 

UPDATE VIDEO . Soţ şi soţie morţi în urma accidentului de la Orăşeni Deal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *