FOTO Botoșăneanul care realizează măști autentice, apreciate la expozițiile din întreaga lume

Botoșaniul se poate lăuda cu meșteri populari renumiți atât în țară, cât și peste hotare. Sunt oameni din mâinile cărora ies lucruri unice, autentice, apreciate la expoziții peste tot în lume. Este și cazul meșterului popular Dănuță Stan, celebru pentru măștile sale specifice sărbătorilor de iarnă, dar nu numai.

Dănuță Stan este unul dintre cei mai apreciați meșteri populari din Botoșani, iar măștile pe care le confecționează au ajuns în toate colțurile țării, dar și la numeroase expoziții din lume. Măștile specifice sărbătorilor de iarnă sunt realizate exclusiv din ”ingrediente” naturale, începând de la blana de oaie până la cornul de bovină sau dinții de porc.

Nicio mască nu seamănă cu cealaltă, ci sunt create după ”felul gândirii” artistului. O mască râde, alta este tristă; una este de femeie, alta de bărbat, una de tânăr; alta de bătrân, una cu mustață, alta fără, una gri, alta neagră.

Tot el face opinci tradiționale din piele de porc cu care îi place să se încalțe de fiecare dată cânt participă la un eveniment major sau la un târg la care este invitat. Opincile fac parte din ținuta sa populară de care nu se desparte niciodată. De altfel, artistul are acasă nu mai puțin de cinci costume populare.

Pe lângă măști, Dănuță Stan este pasionat de confecționarea căprițelor, căiuților sau a capului de urs. An de an, el convinge tinerii din sat să facă ”bandă” și să meargă la urat din casă în casă. El este cel care le asigură costumele tradiționale, cel care îi învață să danseze, dar și cel care suportă toate costurile de organizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *