Botoșăneanul din mâinile căruia ies obiecte rare! De 25 de ani lucrează cu o minuțiozitate de nedescris, iar lucrările sale au ajuns în toate colțurile lumii

Foto:: Bzi.ro

Botoșăneanul Dănuță Stan are 66 de ani, iar de 25 de ani din mâinile sale ies obiecte rare. Bărbatul, din comuna Bălușeni, realizează obiecte tradiționale, care fac deliciul publicului la toate târgurile la care merge. În zilele acestea de decembrie, botoșăneanul a ajuns în Piața Unirii din Iași,  unde s-a dat startul Târgului de Crăciun.

„Vin de ani și ani de zile la Iași la Târgul de Crăciun, dar nu ca să vând neapărat produsele, ci pentru că îmi place să arăt publicului ieșean datinile și obiceiurile din zona Moldovei. Sloganul meu este «Datini și obiceiuri din suflet pentru copii» Deși s-au pierdut multe obiceiuri, în Moldova se mai respectă o parte din tradiții datorită unor oameni binevoitori și de credință pentru datinile și obiceiurile de demult. Astăzi am venit cu mai multe produse confecționate de mine personal, cum ar fi: căiuți, opinci, dobe sau zărgi de zurgălăi. Toate acestea le fac în special pentru copiii care sunt interesați de astfel de obiceiuri și mai ales de tradițiile și datinile moldovenești”, a povestit, pentru Bzi.ro,  Stan Dănuță, meșter popular de meserie.

Dănuță Stan este unul dintre cei mai apreciați meșteri populari din Botoșani, iar măștile pe care le confecționează au ajuns în toate colțurile țării, dar și la numeroase expoziții din lume, potrivit Jurnal Spiritual. Măștile specifice sărbătorilor de iarnă sunt realizate exclusiv din ”ingrediente” naturale, începând de la blana de oaie până la cornul de bovină sau dinții de porc.

Nicio mască nu seamănă cu cealaltă, ci sunt create după ”felul gândirii” artistului. O mască râde, alta este tristă; una este de femeie, alta de bărbat, una de tânăr; alta de bătrân, una cu mustață, alta fără, una gri, alta neagră.

”Fac o babă, fac un moșneag. Am făcut și o punkistă. Fiecare mască are treaba ei. Sunt 100% naturale și sunt unice. Măștile se lucrau rustic și eu merg tot pe rustic, merg pe principiul pe care îl știu eu. Totul fac din plăcere. Cântă muzica populară și eu lucrez. Când mă supăr pe ele, că mă mai înțep cu acul, le mai arunc, dar mă întorc la ele”, susținea, pentru Jurnal Spiritual, Dănuță Stan.

Tot el face opinci tradiționale din piele de porc cu care îi place să se încalțe de fiecare dată cânt participă la un eveniment major sau la un târg la care este invitat. Opincile fac parte din ținuta sa populară de care nu se desparte niciodată. De altfel, artistul are acasă nu mai puțin de cinci costume populare.

Măşti „mondene” făcute de un meşter popular botoşănean după chipul şi asemănarea Biancăi Drăguşanu şi lui Cătălin Botezatu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *