Actori ai Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, intoxicați într-un hotel. Doi au ajuns la spital

Doi actori ai Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit la dezinsecția hotelului unde erau cazați. Unitatea hotelieră se află situată în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, iar acolo erau cazate 21 de persoane (toți actori), însă doar 17 se aflau în locație în momentul incidentului.

Autoritățile spun că alerta a fost dată noaptea trecută, cei care au sunat la 112 fiind chiar actorii ce se aflau în turneu. Ei au acuzat stări de rău, iritații oculare, dificultăți de respirație, tuse și amețeli. Așa cum spuneam, doar doi actori au ajuns la spital, restul primind îngrijiri medicale la fața locului.

“Din cele 21 de persoane aflate în hotel: 17 se aflau în locație si 4 nu au fost prezente în momentul manifestării situației de urgenta. Trei dintre acestea prezentau simptome mai grave (tuse, amețeli, iritații oculare si respiratorii). Au fost evaluate medical 5 persoane dintre care două au fost transportate la UPU Valcea (un bărbat de 50 de ani și o femeie de 46 de ani). În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN s-a identificat in camera centralei o concentrație de 16 ppm a unei substanțe iritante. Acesta provenea probabil din componența insecticidului aplicat de un operator economic la ora 13.00 in cursul zilei de 22.11.2022 în incinta hotelului. Deși în urma discuțiilor cu autoritățile municipale s-a avansat soluția relocării persoanelor cazate în alt resort, dupa ventilarea încăperilor și obținerea valorilor nule la măsuratorile efectuate de echipajul de cercetare CBRN, cele 15 persoane au ales sa ramana pe loc. Cele doua persoane transportate la UPU Valcea sunt stabile, conștiente, cu efectele simptomelor inițiale mult diminuate” – susține ISU Vâlcea, prin Compartimentul de Informare și Relații Publice.

Sursa: gazetavalceana.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *