Dedicație fabuloasă pentru profesorul botoșănean care a uimit întreaga țară cu inteligența sa. „Ce făcuși, măi Nicolai?”

Profesorul din Botoşani care a impresionat o ţară întreagă după ce a participat la un concurs de cultură generală a primit o dedicație fabuloasă. Botoşăneanul Nicolai Brădăţan a fost prezent la emisiunea concurs „Câştigă România” pe care Virgil Ianţu îl moderează la TVR 1 și a reușit să câștige prima ediție.

Din păcate, în ediția de miercuri el a fost eliminat. Un fost câștigător al concursului Teodor Ciopală i-a făcut o dedicație botoșăneanului:

Ce făcuși, măi Nicolai?
Aseară fu mare bai.
Din SUCEAVA spre Craiova,
Tu ai luat-o prin Moldova,
Ai vrut să-ți arăți iar harul,
Dar ți-a copt-o bucătarul .
Chiar dacă n-ai izbandit,
Ai fost din nou strălucit .
Fie-ti mintea tot sprințară
Ca să te mai plimbi prin țară!
De necaz habar să n-ai!
Felicitări Nicolai!”

Nicolai Brădăţan, în vârstă de 79 de ani, este pasionat de epigrame. A terminat facultatea de Educație Fizică la București și a îmbrățișat cariera de profesor. Chiar și la pensie, încă joacă tenis. E comunicativ, competitiv și creativ. Inclusiv Virgil Ianțu s-a arătat impresionat de inteligența profesorului botoșănean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *