Botoșănean chefliu prins la volanul unei mașini. Cât de beat era când l-au oprit polițiștii

Un botoșănean chefliu a fost prins de polițiști la volanul unei mașini. Omul, de 48 de ani, din comuna Leorda, nu a mai ținut cont că nu are voie la volan dacă a consumat alcool așa că miercuri a ieșit la plimbare pe drumul național DN 29 B. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi l-au oprit pentru control.

„Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Șoferul chefliu este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *