FOTO Accident într-o localitate din Botoșani. Un tânăr a intrat cu mașina într-un gard; polițiștii l-au reținut

Un tânăr a fost reținut după ce a produs un accident, marți, pe un drum din județul Botoșani. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Darabani au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Havârna, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Havârna, pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un gard.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

”În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acestal nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Polițiștii au dispus măsura arestării preventive a tânărului pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiuniilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

FOTO Tragedie la Botoșani! Un bărbat a murit, iar o altă persoană a fost rănită după ce au intrat cu mașina într-un mal de pământ

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *