FOTO & VIDEO Sute de elevi și zeci de cadre didactice de la Școala 14 au fost evacuați în urma incendiului. Un cadru didactic a primit îngrijiri medicale

Sute de elevi și zeci de cadre didactice de la Școala nr. 14 din municipiul Botoșani au fost evacuați, luni, după o alarmă de incendiu. Incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică. Un cadru didactic care a suferit un traumatism la glezna a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ.

Potrivit șefului ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc, în jur de 650 de elevi și peste 30 de cadre didactice au fost evacuate în urma incendiului.

„La fața locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul detașamentului de Pompieri Botoșani cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SAJ. La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că ardea o lampă dintr-un grup sanitar situat la etajul I al școlii și exista o degajare mare de fum. Incendiul a fost lichidat imediat. Cei peste 600 de elevi care se aflau în interior au fost evacuați de cadrele didactice înainte de sosirea forțelor de intervenție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *