O tânără de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă la volan fără permis. Primea lecții de șoferie în zona Cornișa

O tânără de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere. Mașina îi fusese încredințată de prieten.

Joi dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control,  în zona Complexului Cornișa, un autoturism condus de o tânără, de 19 ani, din comuna Drăgușeni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de un tânăr, de 21 de ani, pasager în autoturism”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *