Dascălul din Botoșani care și-a ucis concubina avea acasă trei copii. Ce se va întâmpla cu cei trei minori

Dascălul din localitatea Cordăreni din județul Botoșani, care luni și-a ucis concubina, avea acasă trei copii care provin din prima căsătorie. Florin Arnăutu a avut cu fosta sa soție, de care a divorțat acum doi ani, șase copii, dintre care trei dintre ei, cei mai mari, au rămas cu el, iar cei mai mici au fost luați de mama lor.

Cei trei copii, doi băieți și o fată, ajunși acum la vârsta adolescenței, vor trebui să intre sub protecția statului. Tribunalul Botoșani a decis, vineri, sesizarea specialiștilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani „în vederea luării măsurilor legale de ocrotire faţă de minorii Arnăutu Constantin, Arnăutu Vasilica şi Arnăutu Andrei”, în condițiile în care tatăl lor, care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de „omor-violenţă în familie”, a fost internat provizoriu în Secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati.

Botoșăneanul de 47 de ani, care a tăiat-o în zona gâtului pe concubina sa cu opt ani mai tânără, urmează să fie expertizat psihiatric, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Măsură specială cerută de procurori în cazul dascălului de la biserica din Cordăreni care a ucis-o pe femeia pe care dorea să o ceară în căsătorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *