Doi bătrâni din județul Botoșani s-au rătăcit în pădure. Au fost găsiți după câteva ore de căutări

Doi bătrâni, care au mers la cules de ciuperci în pădure, s-au rătăcit, fiind căutați de polițiști și voluntari. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Judeșean Botoșani, Delia Nenișcu, joi, 13 octombrie, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane, de 78 și 84 de ani, din localitățile Hudești și Hilișeu Horia, au părăsit domiciliul pentru a se deplasa în pădure  și nu au revenit până la lăsarea serii, fiind nevoie de intervenția polițiștilor și a voluntarilor din cadrul Serviciilor Voluntari pentru Situații de Urgență, pentru identificarea lor.

 În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că o femeie de 78 de ani, din comuna Hudești și un bărbat, de 87 de ani, din comuna Hilișeu Horia, au părăsit domiciliul în cursul dimineții de 13 octombrie, pentru a se deplasa în pădurile din proximitatea locuințelor, iar până la lăsarea serii nu au revenit, motiv pentru care familiile acestora au solicitat intervenția polițiștilor.

Cele două persoane au fost identificate după câteva ore de căutări, în interiorul pădurilor, fiind în afara oricărui pericol și declarând că s-au rărăcit”, a precizat Nenișcu.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite, polițiștii recomandă:

-Nu plecați niciodată singuri în pădure, mai ales în zonele necunoscute;

-Luați-vă asupra dvs. telefonul mobil, cu bateria încărcată;

-În momentul în care aveți certitudinea că v-ați rătăcit sau o persoană din grupul dvs s-a rătăcit, anunțați imediat operatorul 112 și urmați întocmai recomandările primite;

-Rămâneți în același loc, nu vă schimbați locația decât cu acordul operatorului 112;

-La apropierea înserării, opriți activitatea și retrăgeți-vă către locul de intrare în pădure;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *