VIDEO Ți se rupe inima! Strigătele pline de durere ale unei mame și copiii săi, din Botoșani, care își văd casa distrusă de flăcări. Femeia făcuse un credit ca să o izoleze

Strigăte pline de durere s-au auzit în noaptea de 9 octombrie într-o comună din Botoșani, după ce casa unei femei cu doi copii a fost cuprinsă de flăcări. Viorica Tudose, din satul Băiceni, s-a trezit în miez de noapte când focul distrugea toată munca sa. Nu a mai putut salva nimic. Și-a luat în brațe copiii, unul de cinci ani și unul de opt ani, și a fugit din calea flăcărilor. Privea neputincioasă cum focul se întețea și nimicea căsuța lor.

Femeia este divorțată și locuia alături de cei doi băieți ai săi. Luase un credit de la bancă pentru a izola casa. A adunat ban cu ban pentru a le oferi copilașilor săi un adevărat cămin. Când credea că lucrurile încep să se așeze pentru ea, a venit nenorocirea.

Nu mai are absolut nimic. Nici măcar o pătură să-și învelească micuții nu i-a mai rămas. Ghiozdanele, hăinuțele, jucăriile copiilor, totul a fost făcut scrum. Femeia nu a cerut niciodată nimic. S-a descurcat așa cum a putut ea, dar acum nu mai are nicio speranță și, cu lacrimi în ochi, se vede nevoită să ceară ajutor. Fără sprijin nu are nicio șansă să o ia de la capăt.

Cei care vor să o ajute din puținul lor, cu orice, pot suna la numărul de telefon: 0752366474. Donații se pot face în contul IBAN: RO77RNCB0578173912290001 pe numele TUDOSE-IONUT PETRU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *