O femeie cu cinci copii, dintr-o comună din Botoșani, privește cu teamă în fața iernii. Drama prin care trece femeia după ce a fost abandonată de soțul dependent de jocuri de noroc

O femeie cu cinci copii, din comuna Coțușca, privește cu teamă în fața iernii. Carmen Moldovan s-a mutat recent, cu ajutorul Asociației Social Creștină „Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni”, într-o casă bătrânească, unde să își poată crește liniștită cei cinci copii minori. Din păcate, locuința nu are sobă și nici lemne, iar mămica are nevoie de ajutor.

Carmen a trăit ani de zile în Sibiu cu un bărbat care abia îi dădea un ban în casă. Dependent de jocuri de noroc, omul băga la aparate tot ce făcea. Au ajuns printr-o cunoștință în județul Botoșani. Aici, bărbatul a abandonat-o și dus a fost.

„Ne e greu. Eu mă gândeam și să fac avort, că mă gândeam cu ce să îi cresc, dar el nu a vrut și acum m-a lăsat singură cu ei. Și ce să fac? Trebuie să îi cresc, nu îi pot lăsa”, ne-a spus femeia.

Aceasta are în grijă o fată de 11 ani, un băiat de șapte ani, un alt băiat de aproape trei ani și cel mic de doar un an. Cei trei copilași mai mari merg la școală, respectiv la grădiniță. Copiii au nevoie de îmbrăcăminte, alimente, iar în casă de o sobă și lemne pentru că temperaturile sunt tot mai scăzute, iar ei nu au cu ce se încălzi.

Detalii: 0740482535
Cei care vor să o ajute pot face donații prin intermediul Asociației:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *