Un primar din Botoșani a găsit soluția pentru a reduce furturile, distrugerile și agresiunile din comună

Un primar din județul Botoșani a găsit soluția pentru a reduce furturile, distrugerile și agresiunile din comună. Primarul comunei Răchiți, Florin Bulgaru, a decis să monteze nu mai puțin de 65 de camere de supraveghere pe raza întregii comune, iar existența acestora i-a determinat pe localnici să își schimbe comportamentul atunci când ies pe spațiul public.

Sistemele video oferă administrației locale imagini de la toate ieșirile și intrările în comună, de pe drumurile naționale, județene și comunale. De asemenea, sunt ținute sub verificări toate intersecțiile, dar și toate școlile și grădinițele sau terenurile de joacă amenajate de primărie.

„Din punctul meu de vedere, siguranța cetățeanului a crescut. Înainte de montarea acestor camere, au fost foarte multe evenimente neplăcute. O dată cu montarea lor, pot spune că au scăzut aceste evenimente neplăcute gen furturi, scandaluri, bătăi. Acum, pot spune că comuna este în siguranță. Avem 65 de camere cu fibră optică”, a spus Florin Bulgaru.

Investiția a costat peste 300.000 de lei, însă primarul susține că această cheltuială a meritat pe deplin.

Două comune din Botoșani s-au asociat pentru a trage gaz. Vor construi o rețea de peste 30 de kilometri

One thought on “Un primar din Botoșani a găsit soluția pentru a reduce furturile, distrugerile și agresiunile din comună

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *