Două comune din Botoșani s-au asociat pentru a trage gaz. Vor construi o rețea de peste 30 de kilometri

Două comune din județul Botoșani s-au asociat pentru a trage gaz în localitățile din componența lor. Este vorba de comunele Drăgușeni și Știubieni care vor construi o rețea de alimentare cu gaz de peste 30 de kilometri. Administrațiile din cele două comune au realizat un proiect pe care l-au depus spre finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

Proiectul are o valoare de 36 de milioane de lei, el având ca scop asigurarea gazului pentru locuitorii din satele Podriga și Drăgușeni din comuna Drăgușeni, dar și satele Negreni, Petricani și Știubieni din comuna Știubieni.

„La început nu am fost încântat, nu am avut tragere de inimă să implementăm programul pe gaz. M-a motivat colegul meu de la Săveni. Am făcut o colaborare cu comuna Știubieni și am depus cererea de finanțare cu Știubieni, pe Anghel Saligny. Am terminat studiul de fezabilitate și acum suntem în faza de avize”, a declarat primarul din Drăgușeni, Eugen Nechita.

Elevii din Botoșani care primesc mâncare caldă din banii Primăriei. „Continuăm chiar dacă criza s-a adâncit puțin”, susține primarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *