Tânăr de 24 de ani, din Botoșani, reținut de polițiști. Și-a agresat iubita, deși avea ordin de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Românești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de  încălcarea ordinului de protecție, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 20 septembrie 2022, ar fi pătruns în curtea locuinței concubinei sale, de 21 de ani, din comuna Românești, și ar fi agresat-o, deși, pe numele său era emis un ordin de protecție, din data de 2 septembrie a.c., care îî interzicea să se apropie de tânăra sau de locuința sa.

În același context, tânărul ar fi distrus telefonul mobil care aparținea victimei.

Ordinul de protecție a fost emis de Judecătoria Botoșani pentru o perioadă de șase luni, întrucât în perioada 27-29 august a.c., tânărul ar fi agresat-o pe victimă, de mai multe ori, pe fondul unor discuții în contradictoriu, provocându-i acesteia leziuni și, ulterior,  ar fi amenințat-o cu acte de violență. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, distrugere, violență în familie și încălcarea ordinului de protecție”, precizează sursa citată.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *