Bărbatul mort în teribilul accident de miercuri, luat de familie de la morgă. Primăria va acorda ajutor familiei

Bărbatul mort în teribilul accident de miercuri dimineață de la ieșirea din Botoșani spre Iași a fost luat de familie de la morgă. Sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Cristinel Chihaia a fost transportat la Frumușica, acolo unde este familia sa.

Primarul din Frumușica, Constantin Corneliu Balasanu, a anunțat că administrația locală va susține financiar familia care a avut de suferit de pe urma accidentului. El susține că o hotărâre a Consiliului Local Frumușica prevede acordarea unui ajutor de înmormântare de până la 800 lei și va propune ca familia lui Cristinel Chihaia să primească suma maximă.

Victima accidentului de miercuri era căsătorit și avea o fetiță. Niciunul dintre membrii familiei sale nu avea loc de muncă, astfel încât aceștia nu pot obține ajutor de înmormântare acordat de statul român prin Casa de Pensii.

În ceea ce îl privește pe Cristinel Chihaia, primarul din Frumușica vorbește apreciativ la adresa sa susținând că acesta era un bun gospodar și un meseriaș priceput la toate.

Botoșăneanul de 44 de ani a murit, miercuri, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un BMW care a intrat pe contrasens. El a decedat la fața locului, iar doi bărbați aflați în mașina sa au ajuns la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *