El este botoșăneanul mort în accidentul din sensul giratoriu de la ieșire din Botoșani. Cristi avea o fetiță

Botoșăneanul de 44 de ani, care și-a pierdut viața în accidentul de miercuri, din sensul giratoriu de la ieșire din municipiul Botoșani spre Iași, în apropiere de benzinăria BBB, se numește Cristinel Chihaia, are 44 de ani și locuia în Frumușica. Bărbatul era căsătorit și avea o fetiță.

El se îndrepta spre casă cu mașina proprie, un Volkswagen Polo, iar alături de el în autoturism se mai aflau doi bărbați, care au fost răniți.

„Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr, de 28 de ani, în timp ce se deplasa pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, direcția de deplasare, dinspre Alfa Land înspre Calea Națională, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în impact cu un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani. În urma impactului, bărbatul de 44 de ani a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, Delia Nenișcu.

Conducătorul auto, de 28 de ani, nu se afla sub influența alcoolului.

One thought on “El este botoșăneanul mort în accidentul din sensul giratoriu de la ieșire din Botoșani. Cristi avea o fetiță

  1. Pai la ce sa ne așteptăm. Străzi nu avem, infrastructura,nu avem,oieri avem destui, teribiliști nu mai spun;te mai așteaptă cineva acasă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com