Echinocțiul de toamnă 2022. Tradiţii, obiceiuri şi ce nu este bine să faci

Pe 23 septembrie, se sărbătoreşte Echinocţiul de toamnă, atunci când ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Acest eveniment astronomic marchează intrarea în toamnă, unde nopţile călduroase de vară vor fi înlocuite de nopţi lungi şi reci de toamnă.

Potrivit scrierilor folclorice, echinocţiul de toamnă este momentul care marchează echilibrul dintre masculin şi feminin, lumină şi întuneric, dar şi dintre viaţă şi moarte.

În zona Polului Nord începe noaptea polară, în timp ce în a Polului Sud, Soarele va fi deasupra liniei orizontului, timp de 6 luni, până la echinocţiul de primăvară, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

În timpul echinocţiul de toamnă, Soarele traversează o extensie imaginară a ecuatorului Pământului, astfel acesta va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, egalând durata zilelor cu cea a nopţilor.

Începând de la data de 23 septembrie, durata zilelor va fi în scădere, în timp ce cea a nopţilor va creşte, până când va avea loc solstiţiul de iarnă, la 21 decembrie.

Echinocţiul de toamnă 2021. Tradiţii şi obiceiuri la români

Conform tradiţiei populare, se spune că, după cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi anul viitor. Se mai spune că, dacă va ploua în această dimineaţă de 23 septembrie, primăvara va fi ploioasă, în timp ce soare la amiază, înseamnă un an bun.

Se obişnuieşte ca în această zi de echinocţiu de toamnă să se bată nucile şi să se scuture merele şi gutuile.

Tot tradiţia populară ne mai spune că, în această zi florile sunt supărate şi plâng, iar ca să rămână frumoase şi sănătoase pe toată durata iernii, trebuie unse cu mir sfinţit.

Este bine ca în ziua echinocţiului gospodarii să pregătească primul must din strugurii proaspăt culeşi.

Din bătrâni se spune că, cei care au copii, nu au voie să-i certe, pentru că aceştia vor avea impresia toată viaţa că au puţin de cules.

O altă superstiţie spune că nu este bine să te speli pe faţă până la apusul soarelui. În schimb, pentru bunăstarea casei şi a familiei, este bine să se consume pâine înainte de a ieşi din casă, potrivit antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *