Un reputat artist din Botoșani, în doliu. „Va rămâne veșnic în inima mea, a familiei”

Un reputat artist din Botoșani este în doliu după ce soția sa, Mariana, a murit după o grea suferință. Ioan Nemțoi a făcut anunțul cu privire la moartea soției sale pe Facebook, iar, miercuri, 31 august, a condus-o pe ultimul drum pe cea alături de care și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață.

„După o lungă și grea suferință, și lupta cu boala, inimă mare, și suflet bun, Mariana, muza mea și mama copiilor a încheiat in dimineața aceasta călătoria pe acest pământ. Vestea îndurerată lasă în inima mea, a copiilor si a familiei o durere pe care nimic si nimeni nu o poate înlocui. Mariana, soția mea, iubirea mea, va ramane veșnic in inima mea, a familiei și în inimile noastre. Dumnezeu să o odihnească in pace, acolo unde suferința nu mai există”, a spus artistul.

Soția acestuia a fost înmormântată la cimitirul Eparhial Sfântul Nicolae Straulesti, șoseaua Odăi, nr. 471 ( intrarea prin cimitirul Straulesti 2) din Capitală.

Artistul Ioan Nemțoi este extrem de cunoscut și apreciat atât în România, cât și peste hotare. S-a născut în 1964 la Trușești. A studiat la Academia de Artă din București, apoi a făcut un stagiu de documentare în Suedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *