FOTO! Șofer din Botoșani urmărit 11 km de un echipaj de poliție, după ce nu a oprit la semnal. Și-a abandonat autoturismul și s-a ascuns într-o biserică

Urmărire după un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor. S-a întâmplat vineri, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins pe DJ 208 C, în localitatea Vorona, un autoturism care se deplasa cu viteza peste limita legală, respectiv 142 km/h.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor de a opri la semnal, aceștia au pornit în urmărirea sa, pe o distanță de aproximativ 11 kilometri.

”Pe traseul parcurs, conducătorul auto a încălcat alte două reguli de circulație, respectiv a efectuat o depășire pe linia continuă și nu a acordat prioritate de trecere autoturismelor care aveau acest drept, într-un sens giratoriu. Ulterior, conducătorul auto a părăsit autoturismul și s-a refugiat intr-un lăcaș de cult, unde a fost depistat de polițiști și condus la audieri, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, i-a fost stabilită identitatea în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Ungureni.

Față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de peste 3.600 de lei, totodată fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 270 de zile.

Vineri, polițiștii rutieri au acționat  pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, săvârșite ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.
În cadrul activităților desfășurate, pe raza municipiului Botoșani și a comunelor arondate, polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, totodată fiind reținute 9 permise de conducere, dintre care 8, pentru depășirea limitei de viteză și un permis pentru conducere sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *