Conflict între un cunoscut om de afaceri din Botoșani și un primar. „M-a batjocorit în toate felurile”, susţine patronul

Un cunoscut om de afaceri din Botoșani a intrat în conflict cu un primar, după ce acesta ar fi cerut oprirea unor lucrări de construcții și l-ar fi amendat . Patronul lanțului de benzinării BBB, Petrică Berișteanu, îl acuză pe primarul din Vorona, Aurel Ștefan, că blochează anumite investiții în comună, după ce i-ar fi pus piedici derularea unui proiect privind modernizarea benzinăriei din această localitate.

Omul de afaceri spune că a solicitat administrației locale eliberarea unei autorizații de construcții pentru modernizarea stației de carburanți de la Vorona, însă Primăria a pus foarte multe condiții. Astfel, patronul stației a decis să înceapă lucrările până la eliberarea documentului, dar primarul Aurel Ștefan l-a amendat cu 5.000 de lei și i-a cerut să suspende orice lucrare, inclusiv montarea pavelelor în benzinărie.

Petrică Berișteanu susține că nu a fost deranjat de faptul că a fost sancționat contravențional, ci pentru atitudinea pe care primarul a manifestat-o pe durata discuțiilor.

„Eu aduc bani la onorata comună Vorona. M-a batjocorit în toate felurile. Mi-a spus că îmi bat joc de autoritatea locală, că vin în casa lui și fac ce vreau eu. Nu știu dacă este casa lui. Și, dacă o fi casa lui, eu nu am vrut să îmi fac de cap. Am vrut să fac ceva bun pentru comunitatea locală. Eu i-am transmis domnului primar că, atunci când nu va mai fi el primar, eu o să mai fac niște investiții în Vorona. Până atunci nu”, a afirmat Berișteanu.

Omul de afaceri susţine că alte administraţii locale i-au eliberat în trei zile autorizaţia de construcţii, însă la Vorona a fost tratat în bătaie de joc.

Primarul din Vorona reacționează spunând că nu are nicio divergență cu patronul de la benzinăria BBB, ci doar își dorește ca legea să fie respectată în comuna sa, iar sancțiunea a fost dictată pentru construirea fără autorizație.

Eu în locul dumnealui nu aș vorbi. Nu e la mijloc niciun alt motiv decât bătaia de joc, desconsiderarea totală a oricărui element de respect față de localitate, comunitate și autoritate”, a spus primarul.

Mai mult, Aurel Ștefan îi atrage atenția lui Petrică Berișteanu că îl va amenda dacă nu va finaliza lucrările și nu va îngriji perimetrul benzinăriei.

O să îl atenționăm că nu are întreținut spațiul de acolo absolut deloc și face deservicii imaginii comunității noastre și o să îi mai dăm o amendă”, a adăugat Ștefan, care spune că nu are probleme cu oamenii de afaceri din Vorona, care sunt susținuți de autoritatea locală.

FOTO Ceață suspectă peste Botoșani. Recomandări pentru populație să rămână în casă dacă suferă de aceste afecțiuni

One thought on “Conflict între un cunoscut om de afaceri din Botoșani și un primar. „M-a batjocorit în toate felurile”, susţine patronul

  1. mosneagu asta zelos comunist dupa ce omul aduce bani e cretin sa nu lase sa puna pavele ..adica tu cheltui banii primarie iar eu fac ceva RUSINE BATRAN RANCHIUNOS … un comunist sustinut de rachiu…. in rest papusa lor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *