VIDEO Președintele AFM, precizări la Botoșani cu privire la programul „Casa Verde” pentru persoane fizice. „Programul va merge mult mai simplu”

Președintele Administrației Fondului de Mediu (AFM), Laurențiu Neculăescu, prezent, vineri, la Botoșani, a făcut serie de precizări cu privire la  programul pentru persoane fizice „Casa Verde”, pentru panouri fotovoltaice. El a precizat că au fost tot felul de sincope în ultima perioadă care au dus inclusiv la blocarea acestui program, însă dă asigurări că acesta va merge mai departe și va fi mult mai simplu.

„Noi am inceput evaluarea, suntem undeva la peste 6.000 de dosare deja acceptate. Mergem într-un ritm de aproximativ 800- 1000 de dosare pe săptămână pe care le evaluăm și aprobăm. Sperăm ca în câteva luni de zile să le terminăm pe toate. Noi avem depuse peste 44.000 de cereri numai pe acest program. Am pregătit o nouă sesiune a programului pentru anul 2022 în care lucrurile se vor schimba si programul va merge mult mai simplu”, a spus Neculăescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *