Cea mai mare „cumpănă” prin care a trecut o artistă din Botoșani. „Cu niște puteri supranaturale, m-a târât să…”

Amintirile sunt cele mai prețioase daruri care ne rămân, odată cu trecerea timpului. Iar interpreta de muzică populară Daniela Condurache, din Botoșani, are multe astfel de “comori”. Deși muzica a dus-o prin toată lumea, cântăreața nu uită niciun moment de pățaniile din copilărie. Artista a povestit adesea despre relația specială pe care a avut-o cu mama ei, chiar până în adolescență. Trecutul din mediul rural a venit, la pachet, cu o groază de peripeții pe care Daniela Condurache nu le-a ratat. Iar una dintre povești era chiar să se sfârșească tragic.

Dincolo de evenimentele amuzante petrecute alături de familie, Daniela Condurache a depășit și un moment care i-a pus, cu adevărat, viața în pericol.

Până la 13 ani, cântăreața de folclor a trăit în localitatea Stânceşti, din județul Botoșani, iar drumul către școală era o adevărată aventură.Daniela Condurache era nevoită să traverseze râul Dresleuca, pe o punte nu tocmai stabilă. Deși era însoțită zilnic de mama sa, în urma unei inundații, interpreta de muzică populară era să sfârșească prin înec.

„Făceam foarte multe rele când eram copil. Mă suiam în toți copacii, toate pietroaiele erau ale mele, furam păpușoi din curțile oamenilor, băteam băieții, jucam fotbal. Eram băiețoasă. Am și făcut un cântec despre copilărie intitulat «Când eram doar o copilă». Nu era la noi în sat autobuz, nici măcar asfaltat nu era. Noi, ca să ajungem la școală, trebuia să trecem o punte care se mișca. Eram cu mama de mână, iar, într-una din dățile alea, când m-a trecut puntea, era să mă scape, să mă înece. Eu eram pe punte și mama, cu niște puteri supranaturale, a trecut și m-a târât și pe mine să ajung pe malul celălalt. Eu m-am dus peste apă și dânsa m-a scăpat de la moarte. A fost o cumpănă”, a povestit Daniela Condurache, la Etno TV.

Sursa:Cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *