FOTO Firmă amendată din cauza unei stații de betoane pusă în funcțiune ilegal la Botoșani

O firmă a fost amendată de Garda de Mediu Botoșani din cauza unei stații de betoane pusă în funcțiune ilegal. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, cu ocazia verificării unei reclamații privind degradarea calității râului Prut, în aval de localitatea Bădărăi, comuna Santa Mare, județul Botoșani comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani au constatat că un operator economic a amplasat și a pus în funcțiune o stație de betoane, fără a deține act de reglementare din punct de vedere al mediului.

Pe amplasament nu era amenajată capacitate de spălare a stației de betoane, a betonierelor, decantor și stație de recirculare a apelor decantate. Au fost identificate zone, în afara amplasamentului stației, în care este deversată apa de spălare, dar nu au fost identificare urme de deversare ape neepurate în râul Prut. Fapta a fost sancționată de către comisari de mediu cu amenda de 30.000 lei.

„Totodată prin actul de control s-a interzis operatorului economic desfășurarea de activități care face obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecției mediului, respectiv activitatea de fabricarea betonului prevăzută la cod CAEN rev. 2 – 2369, în cantități mai mari de 1 tona/zi, fără a deține act de reglementare și s-a interzis deversarea de ape uzate neepurate pe sol, în sol sau în cursuri de apă”, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com