FOTO Botoșănean tăiat la gât, luat cu ambulanța din fața unei școli. Un jandarm i-a sărit în ajutor

Un bărbat din Botoșani, tăiat la gât, a fost luat cu ambulanța din fața unei școli din municipiul Botoșani. Un jandarm l-a văzut la timp și a sunat la 112. Bărbatul avea o tăietură la gât și sângera abundent, pe strada Vârnav din municipiul Botoșani, în fața Școlii nr.7. Jandarmul Andrei Ungureanu a încercat să îi oprească sângerarea, folosindu-se de o bucată de material textil.

„M-am dezechilibrat și în cădere am căzut peste un gard metalic, care m-a rănit la gât.”, i-a povestit bărbatul de 70 de ani jandarmului.

Un echipaj SMURD a sosit imediat și l-a preluat pe bărbatul rănit, după care i-a acordat îngrijirile medicale de specialitate și l-a transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor pentru investigații suplimentare.

Plutonierul Andrei Ungureanu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, pentru că despre el este vorba, se afla în afara orelor de program când, în această după-amiază, în jurul orelor 13.00, l-a observat din mersul mașinii personale pe bătrânul care sângera.

Andrei a oprit imediat autovehiculul cu care se deplasa și, în timp ce cu o mână îi acorda primul-ajutor pentru a limita sângerarea, a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând prezența unui echipaj medical.
Jandarmul este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni – promoția 2018, iar din anul 2020 lucrează în Jandarmeria Botoșani, după ce timp de aproape doi ani a activat, în urma repartiției de la finalului școlii, la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com