Două absolvente de liceu din Botoșani au intrat cu nota 10 la Medicină la Iași. Cine sunt elevele meritorii!

Mai mulți absolvenți de liceu din Botoșani au obținut performanțe deosebite la admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, desfășurată recent. Două dintre candidatele la UMF, care sunt din Botoșani, se află printre cei zece candidați care au obținut nota maximă la teza de admitere la Medicină.
Este vorba de Alexandra Stan și Veronica Hata. Ambele eleve au făcut gimnaziul la Școala 17 și apoi au cursurile liceale la Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani.
Cei 2207 de candidați au concurat pe 820 locuri fără taxă și 568 locuri cu taxă în lei. Începând din acest an, s-a scos din calculul notei de admitere media de la bacalaureat, care reprezenta 10%, astfel că clasificarea candidaților s-a realizat doar pe baza notelor obținute la testul grilă.

UMF Iași a organizat concurs de admitere la specializările: Medicină (durata studiilor 6 ani), Medicină Dentară (durata studiilor 6 ani), Farmacie (durata studiilor 5 ani), Asistență Medicală Generală (durata studiilor 4 ani), Nutriție și Dietetică (durata studiilor 3 ani), Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (durata studiilor 3 ani), Tehnică Dentară (durata studiilor 3 ani), Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (durata studiilor 3 ani), Asistență de Profilaxie Stomatologică (durata studiilor 3 ani) și Bioinginerie (durata studiilor 4 ani).

Alex, adolescentul din Botoșani care a intrat cu media 10 la liceu. „Pentru mine, rezultatele nu au reflectat niciodată nivelul de inteligență, ci munca depusă”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *