Cum a reușit un tânăr din Botoșani să-și facă o afacere prosperă cu bani munciți în străinătate. Totul a pornit de la un teren primit de la bunicul său

Printre cei care au avut curajul să inițieze o afacere cu coacăz negru se numără și Mihai Mărisac din comuna Blândești, localitatea Cerchejeni, județul Botoșani. Acesta cultivă pe o suprafață de 60 de ari trei soiuri, respectiv Deea (are o aromă deosebită și dulce), Tisel (un soi foarte productiv, rezistent, bun pentru procesare) și Tihope (un soi puțin mai târziu față de restul, dar care are cele mai mari fructe din cele menționate), scrie Lumea Satului.

Producție de 200-300 kg în anul 2 de la plantare

„Deocamdată, cultiv pe 60 de ari, dar din toamnă, cu ajutorul fondurilor europene, o să mă mai extind cu un hectar. În primul an chiar de la plantare am obținut 30 kg de fructe, iar anul acesta, în anul II de la plantare, preconizez o producție de cca 200-300 kg. Cu timpul, mi-aș dori să construiesc și o mică fabrică de procesare“, specifică tânărul.

Ideea înființări unei astfel de afaceri a avut-o când a găsit pentru prima dată în grădina bunicilor un coacăz roșu. Spune că după aceea acest arbust i-a încântat copilăria. După terminarea Facultății de Inginerie a Produselor Alimentare, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ Suceava, trebuia să ia o decizie.

„Mi-am spus că ori mă angajez, ori încerc ceva pe cont propriu. Am început să studiez cultura de coacăz și așa am descoperit coacăzul negru. Am citit despre cât de benefic este pentru sănătate și am decis să-l cultiv. Pentru a avea resurse pentru înființarea culturii, în 2019 am plecat un an în Anglia și cu banii strânși am înființat plantația pe o suprafață de 60 de ari. Asta se întâmpla în toamna anului 2020, pe terenul moștenit de la bunicul meu.“

Deea, Tisel, Tihope, soiuri alese pe „sprânceană“

Deocamdată, tânărul cultivă cele trei soiuri. „Sincer, dacă ar fi să dau un sfat, aș recomanda soiul Tisel, de origine poloneză. Acesta nu este pretențios, ci foarte versatil. Pentru că terenul este moștenire de la bunicul meu, nu am avut așadar posibilitatea să aleg locația, mă temeam că voi avea probleme cu cultura, dar coacăzele negre nu sunt pretențioase deloc, se pretează pe aproape orice tip de sol, mai ales dacă ajutăm cultura cu puțin îngrășământ. Coacăzul este destul de rezistent la boli, ger, secetă și dăunători, dar totuși recomand câteva stropiri de prevenire pentru orice eventualitate. Plus un mic secret care la mine a dat rezultate bune: gunoi de oaie macerat câțiva ani pus la baza arbustului, dar nu în cantitate mare. Necesită puțină apă, dacă este secetă mare“ adaugă Mihai Mărisac.

Tratamente fitosanitare împotriva buruienilor

Cea mai mare problemă din plantația de coacăz negru de la Cerchejeni o reprezintă buruienile dintre rânduri pentru că deocamdată tânărul nu deține decât o motocoasă și o motosapă.

„Pentru că este o suprafață destul de mare de acoperit de un singur om fac un cocktail dintr-un insecticid (Karate zeon, Coragen), plus un acaricid (Nissorun, Vertimec), un fungicid (Ortiva Top, Cabrio top) și îngrășământ foliar. Tratamentele se fac în diferite perioade de dezvoltare a plantaței, de la intrare în vegetație până la ieșirea din vegetație. În mod normal, acest cocktail trebuie folosit din două în două săptămâni, dar eu sincer îl folosesc o dată pe lună.

Recoltarea are loc manual, ambalarea se face în caserole, iar distribuția produselor o realizează prin intermediul social media (Facebook, Instagram). „În zona Botoșaniului, de unde sunt eu, livrez coacăzele personal acasă la cumpărător, iar prețul este de 20 de lei/kg“, încheie Mihai Mărisac.

„Anul aceasta am accesat Submăsura 6.3. – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Urmează virarea banilor în cont, iar resursele obținute astfel le voi folosi pentru dezvoltarea plantației de coacăze, plus că am și 60 familii de albine pe care le îngrijesc în paralel.“– Mihai Măriseac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *