FOTO & VIDEO Sediu nou, probleme vechi! Deficit major de medici la UPU Botoșani. Ramona Guraliuc: Suntem puțini, dar buni, zic eu!

Deși sediul Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Botoșani a fost complet modernizat și dotat cu aparatură performantă, unitatea medicală se confruntă în continuare cu un deficit major de personal, potrivit șefei UPU- SMURD Botoșani, Ramona Guraliuc. Doar 14 medici, din 26 câți ar trebui, asigură activitatea la UPU.

„Suntem puțini, dar buni, zic eu. Din 26, lucrăm 14 medici, deficitul este unul major, cu adevărat, dar în continuare ținem ștacheta sus și ne desfășurăm activitatea, zic eu, cu profesionalism. Și bineînțeles că scoatem de fiecare dată posturi la concurs pentru cadrele medicale superioare, mă refer doar la cadrele medicale superioare pentru că pe partea de asistenți și personal auxiliar suntem aproape de nivelul maxim pe care l-am fi putut atinge. Dar, în speranța că medicina de urgență e în continuare o specialitate atractivă pentru tineri, ne dorim să avem personal tânăr, specializat, profesionist și care să crească în continuare, așa cum facem noi acum, calitatea actului medical botoșănean”, a spus Ramona Guraliuc.

Într-o zi, media pacienților care se prezintă în UPU Botoșani este undeva la 170- 200, iar dintre aceștia rămân internați aproximativ 40%.
Iată reacția ministrul Alexandru Rafila cu privire la deficitul de personal medical din spitale:

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *