FOTO Incendiu într-o localitate din Botoșani! O femeie a suferit arsuri încercând să-și salveze animalele din calea focului

Un incendiu a izbucnit, luni, la un depozit de furaje, în localitatea Unțeni. La fața locului s-au deplasat două echipaje de intervenție cu apă și spuma. La fața locului au ajuns pompierii, care au constatat că flăcările s-au extins și la un adăpost de animale, fiind luate imediat măsuri pentru protejarea locuinței aflată la doar câțiva metri de focar, dar și a unui alt depozit de furaje din imediata apropiere.

Proprietara a suferit arsuri la membrele superioare în timp ce a intervenit pentru a scoate bovinele din interior, fiind solicitată o ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma incendiului, au ars aproximativ 20 tone de furaje și adăpostul de animale pe o suprafață de 80 metri pătrați, fiind inregistrate și victime animale (un vițel), iar în urma intervenției prompte a pompierilor, a fost salvată casa de locuit și un alt depozit de furaje. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind autoaprinderea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *