Un bărbat din Botoșani și-a lovit vecinul cu ciocanul în cap. Agresorul, condamnat definitiv

Un bărbat din Botoșani care și-a lovit vecinul cu ciocanul în cap a fost condamnat, luni, de magistrații Curții de Apel Suceava la trei ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor.  Judecătorii suceveni l-au condamnat pe Petrea Avădănei, în vârstă de 47 de ani, din comuna Curteşti, la trei ani în regim de detenție, cu toate că, anterior, el primise din partea Tribunalului Botoșani o pedeapsă de doar opt luni de închisoare cu suspendare.

Botoșăneanul a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat de procurori că, pe 23 noiembrie 2020, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau în locuinţa unui consătean, a lovit victima, un bărbat de 54 de ani, de două ori cu un ciocan în zona capului. Loviturile i-au produs victimei leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

Solutia pe scurt:

În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 135 din 15.10.2021 pronunțată în dosarul nr. 172/40/2021 al Tribunalului Botoşani. Desființează în parte sentința penală 135 din 15.10.2021 pronunțată în dosarul nr. 172/40/2021 al Tribunalului Botoşani și, rejudecând, înlătură din sentința penală apelată dispozițiile prin care a fost condamnat inculpatul Avădănei Petrea la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire și alte violențe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin 2 lit. b Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 79 alin. 1 Cod penal, și în baza art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare.

Constată că prin încheierea de ședință din 28.03.2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin 2 Cod penal în infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Avădănei Petrea la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penala, art. 75 alin 2 lit. b Cod penal în referire la art. 76 alin. 1 Cod penal, art. 79 alin. 1 Cod penal, în regim de detenție. În baza disp. art. 67 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani. În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza disp. art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Avădanei Petrea perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 24.11.2020 până la data de 12.02.2021, precum și perioada arestului la domiciliu de la 12.02.2021 până la data de 23.05.2021. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76 din 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de la inculpatul Avădănei Petrea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76 din 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează pe inculpatul Avădănei Petrea că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin.6 Cod procedură penală, suma de 868 de lei reprezentând onorariu avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat Avădănei Petrea, avocat Popescu Patricia, conform delegaţiei pentru asistenţă obligatorie nr. 175/2022, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată azi, 25.07.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală.
Document: Hotarâre  818/2022  25.07.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *