Șeful IPJ Botoșani renunță la funcție. Viorel Șerbănoiu așteaptă decizia de pensionare

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Viorel Șerbănoiu, renunță la funcție. Acesta a solicitat ieșirea la pensie. Șerbănoiu are deja depus raportul și așteaptă aprobarea de la Minister, dar și decizia de pensionare.  Șeful IPJ Botoșani a declarat, pentru BotoșaniNews.ro, că a solicitat eliberarea din funcție începând cu 20 iulie, însă deocamdată, nu a primit un răspuns oficial. Cel mai probabil, acesta va fi eliberat din funcție luna viitoare.

Viorel Șerbănoiu a fost pensionat forțat, de „calculator”, în 2019, deoarece împlinise vârsta standard de pensionare (57 de ani și două luni). Momentul respectiv a coincis cu demiterea Guvernului Dăncilă, astfel că nu a avut cine să-i semneze prelungirea solicitată. Ulterior, Șerbănoiu a făcut o acțiune în instanță și și-a recâștigat dreptul de menținere în funcție.

Comisarul șef Viorel Șerbănoiu a intrat în Poliție în ianuarie 1995, din sursă externă. El a activat mulți ani la Serviciul Economic din cadrul IPJ Vrancea. Șerbănoiu a condus Poliția Vrancea în perioada 2005-2008. În prima parte a anului 2008, el a fost trimis inspector șef al IPJ Botoșani. De atunci Șerbănoiu a fost permanent în conducerea IPJ Botoșani, fie inspector șef, fie adjunct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *