Orașul din România unde trăiesc cei mai fericiți oameni

Mulți oameni găsesc cu greu fericirea în zilele noastre, dar în România există un oraș unde trăiesc cele mai fericire persoane. Cu toții am auzit de el, dar nimeni nu se aștepta.În urma unui studiu s-a demonstrat că orașul din România unde trăiesc cel mai fericiți oameni este Iași. Potrivit cercetării „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite”, nivelul de fericire din multelocuri estte de 5,99/10.

Cu atât mai mult, 6 din 10 tineri sunt de părere că orașele din care provin s-au adaptat pe perioada pandemiei. Două din șase persoane susțin că ar dori să se implice pe viitor în cadrul unor acțiuni de voluntariat pentru a ajuta la dezvoltarea locurilor natale, potrivit observatornews.ro

Studiul a demonstrat că nivelul de fericire al tinerilor din România este de 6,69. Majoritatea persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani locuiesc alături de părinți, iar vârsta medie la care aceștia aleg să plece pe propriul drum în viață este de 27,9 ani.

Ce oraș a înregistrat cel mai redus nivel de fericire

Spre deosebire de Iași, unde sunt cei mai fericiți tineri din întreaga țară, Constanța a înregistrat în cadrul studiului realizat cel mai redus nivel de fericire.

În cadrul studiului „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite” au fost implicate peste 5.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani diin Târgu Jiu, Timișoara, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Baia Mare.

Specialiștii au bazat studiul pe fericirea pe care o resimt tinerii, dar și gradul de siguranță pe care îl au. Prin urmare, Iași este recunoscut drept orașul unde trăiesc cele mai fericite persoane din țara noastră.

Deși situația nu este una roz în multe orașe, tinerii doresc să se implice la dezvoltarea orașelor din care provin, mai ales pentru că fericirea se află într-o strânsă legătură cu siguranța/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *