Artistul Mirel Manea, lovit cu o sticlă în cap într-o parcare din Botoșani

bal caritabil, club rotary, stiri, botosaniArtistul Mirel Manea a fost lovit, duminică, cu o sticlă în cap într-o parcare din zona centrală din municipiul Botoșani. Botoșăneanul în vârstă de 45 de ani a avut o discuție în contradictoriu cu un alt bărbat, iar acesta a pus mâna pe sticlă și l-a lovit în cap.

Manea a căzut pe asfalt, iar când și-a revenit ușor a pus mâna pe telefon și a sunat la 112. O ambulanță l-a preluat pe artist și l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati”, unde a primit îngrijiri medicale și apoi a foste externat.

Din verificări, a reieșit faptul că apelantul, in timp ce se afla intr-o parcare, din municipiul Botoșani, in urma unei discuții in contradictoriu, cu un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate, ar fi fost lovit, de către acesta, cu un obiect dur, in zona capului”, susțin reprezentanții Poliției.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmand ca, in funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale.

 

Tragedie! Un tânăr din Botoșani a murit, iar iubita sa, însărcinată, a fost rănită după ce au intrat cu motoscuterul într-un cap de pod

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *