Comunicat de presă DGASPC: Întâlnire a asistenţilor sociali din primării cu oficialii DGASPC

În contextul bunei colaborări care trebuie să existe între primării şi instituţia “Protecţiei Copilului”, Serviciul Comunitar Specializat destinat Protecţiei Copilului din cadrul DGASPC Botoşani organizează întâlnirea de lucru cu asistenţii sociali / persoane cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul primăriilor, la sediul Serviciului Comunitar Specializat destinat Protecţiei Copilului, str. I.C. Brătianu, nr. 59,  în  data de 12.05.2011, ora 10.oo.

            Această acţiune face parte din obiectivele strategiei DGASPC cu privire la creşterea calităţii serviciilor sociale comunitare şi vizează întâlniri de lucru cu reprezentanţii tuturor autorităţilor administraţiei publice locale din judeţul Botoşani.

       La această întâlnire de lucru sunt invítaţi reprezentanţi din cadrul  următoarelor unităţi administrativ-teritoriale: Botoşani, Dorohoi, Darabani, Bucecea, Ştefăneşti, Săveni, Flămînzi, precum şi din cadrul următoarelor ONG-uri: Fundaţia “Hand of  Help”, Fundaţia “Star of Hope”, Casa “Ioana”, Casa “Ruxandra” şi “Special Additions”.  

 

Ordinea de zi a intalnirii de lucru este:

1. Prezentarea participanţilor şi a atribuţiilor specifice ale acestora;

2. Proceduri de lucru şi instrumente folosite în evaluarea cazurilor;

3. Fişa de monitorizare trimestrială;

4. Studiu de caz – realizarea unor instrumente de lucru (Plan de servicii / Fişa de monitorizare);

5.Rolul Consiliului Comunitar Consultativ şi implicarea asistentului social la nivelul comunităţii – modele de bună practică.

Participarea asistenţilor sociali la această întâlnire de lucru constituie o garanţie a asigurării unor servicii sociale de calitate şi creşterea gradului de implicare a tuturor actorilor sociali la nivel comunitar în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului din judeţul Botoşani.

One thought on “Comunicat de presă DGASPC: Întâlnire a asistenţilor sociali din primării cu oficialii DGASPC

  1. „oficialii” DGASPC????? =)) =)) =)) Vaaaaiiii, sa mori de ras, nu alta!!!!!!!!!!!! OFICIALI, auzi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! O sleahta de incompetenti de la primul la ultimul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *