FOTO Fostul premier, Viorica Dăncilă, în vizită la Mănăstirea Vorona. Ce a impresionat-o în Botoșani

Fostul premier Viorica Dăncilă s-a aflat în vizită, timp de două zile, în județul Botoșani. Ea a participat la petrecerea de botez a finuței sale, apoi a luat la pas municipiul Botoșani, întâlnindu-se cu localnicii.

Totodată, Dăncilă a mers la Mănăstirea Vorona, unde a rămas impresionată de frumusețea acestui loc. Aici s-a rugat și a discutat cu maicile, dar și localnicii din zonă.

Pe parcursul vizitei sale la Botoșani, Viorica Dăncilă a fost însoțită de președintele filialei Botoșani a partidului NOI, Radu Țipișcă, dar și membri simpatizanți ai organizației politice.

Lidera partidului NOI a precizat că a fost impresionată de empatia, căldura, deschiderea și aprecierile pe care le-a primit la Botoșani inclusiv în perioada în care a fost premier.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *