FOTO Cel mai tânăr fermier din Botoșani! La 21 de ani, are o fermă profitabilă, dar se confruntă cu lipsa de personal

Teodor Cojocariu, din comuna Corlăteni, județul Botoșani se numără printre cei tineri fermieri din județul Botoșani. El deține o fermă profitabilă mixtă de ovine Lacaune franceze, Friza germană & caprine Saanen.

Potrivit Lumea Satului, din dragoste pentru pământ și animale, tânărul Teodor Cojocariu, în vârstă de 21 de ani, din comuna Corlăteni, județul Botoșani, duce mai departe tradiția familiei, mica fermă cu ajutorul căreia realizează produse naturale din lapte, provenit de la oile și caprele pe care le are în fermă. Rasa de oi este Friza germană încrucișată cu Lacaune, pentru o mai bună adaptare la condițiile meteo din România, un efectiv de cca. 200 de capete. Rasa Friza este top în producția de lapte, iar berbecii Lacaune sunt de talie mai mare. Caprele din ferma de la Corlăteni sunt din rasă Sannen, încrucișate cu Alba de Banat, un efectiv de 100 capete.

,,Tradiția a fost păstrată de la bunici, care au fost crescători de ovine cu tradiție și care erau foarte iubiți de către cumpărători. O astfel de investiție, mai ales în momentul de fața este foarte costisitoare, dacă nu ai o temelie solidă în spate. Este foarte greu să te apuci de zootehnie, dacă nu ai propria bază furajeră, pentru a putea scădea din cheltuieli. Este o muncă dificilă, dar lipsa forței de muncă este principala problemă’’, ne spune tânărul pentru revista Lumea Satului

Foto: Lumea Satului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *