Gest frumos făcut de o asociație din Botoșani. A oferit un tort unei fetițe de 11 ani, pentru că mama sa nu avea bani să îl cumpere

Asociația Umanitara Simona Elena si Voluntarii a făcut, sâmbătă, un gest frumos pentru o fetiță de 11 ani din județul Botoșani care își sărbătorea ziua de naștere și a cărei mamă nu avea banii necesari pentru a-i cumpăra cadoul pe care și-l dorea: un tort. Membrii asociației au mers acasă la micuță cu tortul mult dorit, dar și cu alte surprize.

Clara o fetiță de doar 11 ani dintr-o comuna de lângă orașul Dorohoi, și-a dorit enorm un tort de ziua ei și ceva de încălțat. Mama ei nu își permitea și se simțea vinovată ca nu reușise să-i îndeplinească dorința și a apelat la Asociația Umanitara Simona Elena si Voluntarii. Am reușit și am ajuns la Clara cu un tortulet pregătit cu dragoste de Simona Murariu căreia ii mulțumim din inima, adidași mult visați și cele necesare, dar am găsit o situație mult mai grea decât am fi crezut la fata locului”, susține Simona Elena, președinta respectivei asociații.

Clara mai are trei surioare, una de doar un anișor, una de trei ani jumătate și una de 14 ani, iar mama a rămas din nou însărcinată. Tatăl e plecat la munca în afara țării dar încă nu a luat primii bănuții ca să-i poată trimite. Până să plece tatăl muncea cu ziua prin sat.

Donează și tu în conturile Asociației Umanitare Simona Elena și Voluntarii deschis la Banca Transilvania:
RO06BTRLRONCRT0587762901 RON si
RO53BTRLEURCRT0587762901 EURO
RO11BTRLGBPCRT0587762901 LIRE
SWIFT: BTRLRO22
Cu mențiunea Clara
La detalii plata alta tara/transfer bancar va sunt necesare datele:strada Aleea Pinului nr. 1 Dorohoi

 

Fetiță de 13 ani, din județul Botoșani, dispărut. Apel disperat pentru găsirea Denisei Mihaela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *